Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 21 decembrie 2013

George Ene - Poeziile lunii decembrie



A început Judecata de Apoi
 
 „Unui lucru fără cale, cale dând,
multe lucruri fără cale vor urma.”
DIMITRIE CANTEMIR

 Ne-a înlemnit aşteptarea.
A devenit statuie.
Umblăm cu ea în braţe pe stradă,
însoţindu-ne cu murmurul ei:
"Şi celor din  morminte
viaţă dăruindu-le…"
Jur-împrejur ziduri de frică.
Între ziduri se joacă strâns,
dintr-un perete în altul, politica.
Nerăbdători, adunaţi roată,
care pe unde apucau,
după desenul unei inimi uriaşe,
cât o Ţară,
semenii au ieşit prin curţi -
toate un fel de Pieţe întârziate,
ale Universităţii –
să vadă fumul ce va ieşi
pe coşul cel mai înalt
de la Abatorul Istoriei.

Noapte cu ploaie de smoală.
Tensiune încât pocnesc până şi munţii.
Curiozitate încât nu mai clipesc nici stelele.

La un moment dat
aplauzele au izbit toartele cerului,
mai tare decât o făceau aplaudacii de altădată:
Pe coşul acela absurd
începu să iasă un fum negru, gros
– semn ştiut de toată lumea
cum că trufia,
prostia
şi sora ei mai mică,
ţinutul cu dinţii de scaun,
începuseră să ardă mocnit.
Când s-au văzut scânteile
spintecând smoala cerului,
un rânjet apocaliptic,
s-a pornit de dedesubt,
de la congresul oaselor,
nemaiauzită cascadă tunând în sus
spre a scutura tribuna
congresului de deasupra
şi spartă, în ţăndări, noaptea:
"Ţi-au făcut-o!
Mai ceva decât ne-ai făcut-o tu,
la Târgovişte!"
...Semn
că a început Judecata de Apoi.
Dă-ne-o nouă, Doamne,
şi ne iartă greşelile!

Toţi revenim, când o să fie

Un dar ţi-e clipa cea de faţă.
Primeşte-o, deci, cu bucurie.
Clipă cu clipă fac o viaţă:
Aportul tău la zidărie.

Nu te-ntreba-ncotro aluneci.
Cată mereu spre datorie
Şi-ai grijă să nu te întuneci
Ori cât de greu ar fi să-ţi fie.

Prietenii fă-ţi cu măsură.
Fii practic. Fugi de teorie.
Iar de te-nfruntă, taci din gură.
Evită a lor mâncătorie.

Cu fruntea sus cinsteşte-ţi veacul
Prin munca ta. Cu măiestrie
Îţi uşurează de greu sacul,
Că viaţa nu-i o loterie.

Iar când finalul de o clipă
Te va-nălţa, când o să vie
Cu zbaterea lui de aripă,
Oferă-te cu dărnicie.

Rotirea Soarelui ne-nvaţă
Să fim atenţi la aporie:
Vom reveni în altă viaţă,
Dar tot aşa: la datorie!

Cum Universu-ne-mpresoară
Şi se roteşte-n veşnicie,
De ce-am veni noi într-o doară
Şi nu rotindu-ne-n vecie?

Nu-i fără noimă întrebare,
Ci cuvenita-ne felie:
Pentru că-adesea ori arare
Toţi revenim, când o să fie.


 Scrisoare deschisă către Europa
    - din partea unui european autentic -


Europa, dacă tot spui că ne iubeşti,
Fii bună şi scapă-ne, Maică, din braţe:
Că prea ne strângi pătimaş şi ne păgubeşti
Iar dragostea ta ne cam arde la maţe.

Europa, dacă tot ţi-e milă de noi
Şi tot spui că vrei cu-adevărat să ne-ajuţi,
Lasă-ne, scumpo,-n tristele noastre nevoi
Că nu suntem handicapaţi, chiori şi nici muţi.

Europa, dacă vrei prieteni să-ţi fim,
Ţine-ţi înţelepţii comisari acasă
Că prea se dau deştepţi, şi nu-i preţuim
Când fac nazuri la ce le punem pe masă.

Europa, dacă ai nevoie de noi
Contează pe noi la pace şi dreptate!
Şi reţine: respingem orice război
Că n-avem de ce să ne facem păcate.

Europa, dacă ţii să ştii ce dorim
Deschis ţi-o spunem, o clipă nu ezităm:
Vrem la fel independenţi şi liberi să fim
Ca Elveţia! Vrem să ne helvetizăm!


George Ene

George Anca - Nașterea Domnului și Trezirea lui 2013 cu Sănătate

Nașterea Domnului și Trezirea lui 2013 cu Sănătate

casă, fă-ți
adăpostul gândurilor
sub umbletul norilor
pe moalele șerpilor
te ridică
odată cu Sfânta Mărie Mică
fiilor fi-le
ușă de zile
mamei of
de curățat cartof
fâsâit de bombă
la Arlechin și Colombă
iar nouă
viață nouă
că și noi
în sutănoi
la un loc
facem poc
și ne bem
apă cu gem
șampanie
de sfeștanie
că tot o să ne trezească
prispa a mai bătrânească

duminică, 8 decembrie 2013

George Ene - Fi-v-ar engleza...!

La noi A e A!


Cică englezii rostesc pe A în 7 feluri.*)
Bagatele, însoţite de oftat:
De ce simplu şi nu… complicat?
Să fie sănătoşi!
La noi A e A din moşi-strămoşi.
Când copilul cască gura şi zice A
iese A curat, şi nu 7 feluri de A,
ferit-a Sfântul!
Scriem cuvântul
cum se rosteşte-n amvon:
A, adică avion;
Că nimeni nu-l fură:
A, adică anafură;
A de la Amsterdam
Şi pe scurtătura Adam;
Scrie corect, golane:
Lasă-te de fasoane!

Aşadar cu A,
care se scrie A şi se citeşte A,
începem scrierea
şi vorbirea,
şi umplem pagină după pagină,
A lângă A, A după A, şi tot aşa,
Cum o ştii bine şi mata,
fără glumă
şi fără gumă!
(Păi, ia fii bun şi fă o socoteală
simplă şi mult prea banală:
engleza ca s-o stăpâneşti,
câte radiere prăpădeşti?)

Noi lui A nu-i zicem O, nici EI,
nici alte drăcovenii.
Că d-aia românu’-i român,
şi nu ca englezu’,
ori ca francezu’,
care limbile-şi ferchezuiază,
că una zic şi alta fumează!


*) Marilena Munteanu-Alexandrescu: “LIMBA ENGLEZĂ – Ştiţi s-o pronunţaţi corect?” (Editura “Niculescu”, 1995, pag. 25).

 George Ene

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Vasile Mic - Poeziile lunii decembrie


Vasile Mic

Şi noi

Şi noi am crezut
Că zidul nu se va nărui
Nicicând.

Şi noi
Am crezut
Că zborul
E numai pentru ceilalţi.

Şi noi am crezut
Că o ştire
O putem auzi
Doar prin bruiajul lor.

Şi noi am crezut…
Şi noi… şi noi…


Ca ideal

Ca ideal, ne-a rămas
O scrisoare pierdută
Printre ierni geroase,
Nopţi lungi…

Fluviul
S-a îndepărtat de noi,
Măslinul ne ajută
Să supravieţuim
Torturii activismului
Prozaic.

Armele nu tac.

Infernul are avocaţi plătiţi,
Aici şi în cer.

Un copac înflorit
E tot ce mai avem.


Pictorul

Pictorul
E un fost vânător de bizoni.
Lucrează
Pentru muzeul districtual.

Lumi,
Ceruri,
Temple,
Războinici, cai…
Ici-colo câte o femeie
Pe pânzele sale.


Cerul îşi dă cu părerea

Planul total
E în agitaţie.
Fracţiunea discipolilor
Tace.

Istorii se scriu
Chiar în secunda aceasta…

Cerul
Doar
Îşi dă cu părerea.

 

Numai cine trece

Toţi cei osteniţi,
Împovăraţi…
Treceţi peste câmpia aceasta!
Roua fie cu voi,
Folosiţi-o de leac
Pentru sufletele voastre
Viitoare,
Ale păsărilor.

Mereu spun:
Treceţi peste câmpia aceasta!
Numai cine trece 
Pe aici
Se vindecă
De dor,
De dor.


În viziunea tunelului

În viziunea tunelului,
Vorbele
Devin forme de relief,
Săgeţi
Spre ţinte în mişcare,
Învăluite ori nu
În mistere.

O jucărie de argint,
Încă,
În viziunea tunelului…


Cerul din cărţi

Păsări de cristal
Negre,
Păsări roşii, verzi…
Prinţese, prinţi
Pregătindu-se de bal.

Mii de stoluri
De fluturi
De argint
Se învârt…

Prea mică poate fi
Lumea,
Azi,
Prea abstract
Cerul
Din cărţi –
Jăraticul
Pe care sufletu-ţi
Arde.

joi, 5 decembrie 2013

Doru V. Fometescu - Poeziile lunii decembrie

Dr. Doru V. Fometescu
ISPRAVA DINLĂUNTRU

Ieșirea din fantasme și ignoranță slută,
din viciile proprii și egoisme sure,
din tare poleite cu mască nevăzută,
simple schimbări în sine
și nu doar de stăpâni –
înalță Libertatea, ca freamăt de pădure!

Tăria dinlăuntru ce sperie despoți –
ispravă alchimistă înrâurind destine,
voință, pildă, faptă, un dar pentru nepoți
ce mișcă generații, avânt fără de roți,
apel – nobilă dramă trezind pe idioți...
 

20.10.2013

TRISTEȚEA IERBURILOR

Partea întunecată
a acestei lumi
se publicitează disperat...
Cum se guvernează
al ei teritoriu?
Prin frică, viclenie
și derizoriu!
Iată-mă, petrecut în transgresiv
un fel de iarbă,
prinț al tăcerilor, naiv
în dictatura fânului ce se închearbă...
 

15.10.2013

INADECVĂRI

Explorez cumva, iadul
prin păcatul poftelor pământene...
Nu știu de voi ajunge la
exploatarea șisturilor finite -
Natura umană cu divinitatea de proximitate...

Forez pâcla gazoasă a tranzienței
a ritmurilor prea grăbite care strivesc durate,
la concurența neloială cu mari firme transatlantice.

In compensație
încerc să las moștenire
ferestre ovale, scrieri ce unduie
firave inadecvări, fumuri de vise între generații...

22.10.2013


Doru V. Fometescu

duminică, 24 noiembrie 2013

George Anca - LISBOA 1990

George Anca
LISBOA
1990


prozodic sinucis

prozodic sinucis căderii
de dinainte de război
în casa nașterii puzderii
fotografia peste noi
v-am spus un vers ați fi asediu
oceanului scăldând delir
deschidă ochii evul mediu
la zona lunii pe șair
singurătăți distante
al densității melos
ruine cu infante
nerelaxate-n Delos



pas Jean Duval
mâinile-n aer

mâinile-n aer capul pentru automat
il y a un truc se șade spre Rosio surat
versuri de Sa Carneiro în manuscris Parisul
mai odihnească moartea noi traducându-i visul

dumneata oceanul vinul vaporul submarinul
după nouri santa luce nu biserică nu cruce
dacă ne ritmează pașii poeții sinucigașii
pas Jean Duval kala nahi fataurada

n-o mai duce prin iluzia arderii
seara în compania lui Laokoon dansând
la magazinul avemsao ortopedia actual
bun pentru fado șoricelul în voia sorții

ți s-a părut lași casa oceanul
și te gândești la mâna mângâieri
ți-e caldă dreapta întrebând în
schimb grădina deliciilor Bosch


BUKREȘ
2013

trezirea frigului

trezirea frigului cât experiența nostalgiei denanțe
altor vrânduri-rînduri de nu mai pornisem s-o auzi
suspensia caut acantei broșa pieptul înnorării

zbate-ți detașarea până m-oi întoarce tot tu o să suni
că plec la opt nu șapte 6 ne trecuse nord șezând
nemergând neabuzând rămașii revendicându-ne

cârnul și surdul curenții basarabului Camus și Camil
n-aș mai rima colonele mustața cobiliță nepoților
tranzit neîncetinit în amurg ce mi te plimbi în cisme


șepcii cu urechi

șepcii cu urechi lăsate și fularul peste spate
altfel ceafă veveriță negăsită ci Mariță
avem poala palcoscenic de pe cioară out emic

trenul renul rena fenic ars a răsări iar ce mic
a tăia zărită carne prin răsunete de coarne
ce de copil mai de copil boxul școlii Estoril

cruz crucit la informații de ți s-au vibrat Galații
de-ai fi vrut să zici gealații prin Brăila alarmați-i
mai o aripă de pod or ne-a îmbătrânit Teodor

she may have been right oleacă neînsemn pitești că dacă
soarele pe șapcă japcă are de bețivă moacă
pe regretul de-a ascetul greața și mai pe încetul

dedulcească mahărul tot o sfeclă zahărul
cald și liber nefereastră mai mult pierde ce canastă
aș transcrie de-mi stai castă cum rimam molierastră

aș rămâne două ore govorelor oltivore
vorbiți repede și rar a tăcere trist habar
linguri mari cu rivanol grabă fără de potol

când oi scoate sari nepoate la o salcie în spate
mai plecând în sus pedala niciodată cu locala
să trăim să ne-mpăcăm și de-a dura să ne dăm


crem brem en theos

crem brem en theos tristețe fără licențe
corabia lui Vasa porni pe masa de operație
patrist mai trist tai chist conquist monogamule

îți ferești kalaharin polului tutunivin pas antil
împăcați în Calamata să tot fie împărăție
măruntaiele prisosinței ăl cu demândarea

vruseși să mă fierbi a nu fi capabili de furie
caducitate provincial-diasporeană pe Bell Lane
fumezi cu nevastă-mea a nu pierde bucuria vieții

salva cantabilității autiste mai eram sentiment
informalități din pulberărie tot amintind viața
de mulți demult octavă de îmbătat otravă a vă

fârșesc fârșerot s-o sun pe Aspazia sire nesosire
în ceață mă rătăcii rorotcol și pe loc mă întorsei
de vă mutarăți să nu vă mai întreb suedezi de zi

cuvinte pripasului răspăr câte filtre renașterii cavern
 

marți, 19 noiembrie 2013

George Ene - POEZIILE LUNII NOIEMBRIE



POEZIILE LUNII NOIEMBRIE

Reclamă-mă, dacă ai cui!

Ploaia-mi fierbe-n oase,
   şi-o simt apropiindu-se.

Ploaia-mi joacă pe acoperiş,
   şi-o ascult.

Ploaia-mi bate-n ferestre,
   şi-o văd.

Ploaia-mi dansează prin curte,
   şi-mi zic: "Era şi timpul!"

Ploaia-mi bate în uşă,
   şi-mi zic: "E cam insistentă!"

Ploaia-mi intră în casă,
   şi-i zic: "Obraznico! Cine ţi-a dat voie?"

Ploaia-mi înalţă lucrurile, în plutire,
   şi-i zic: "Nesimţito!"

Ploaia-mi saltă şi patul,
   şi-i zic: "Blestemato!"

Ploaia-mi surpă casa,
   şi-mi zice: "Sinistratule!"

Ploaia a devenit fluviu şi mare,
   şi-mi mai zice: "Reclamă-mă, dacă ai cui!"

N e s p e r a t ă


Tăinuită-i viaţa ta
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.

Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.

Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.

Apostoli, da’ oameni, acolo, şi ei…

Pavel i se adresă lui Petre:
– Încotro paşilor noştri le zici
să calce pe pietre?
– S-o luăm pe-aici!
arătă cel întrebat,
de trei zile nemâncat.
Soarele până ce piere
într-acolo să mergem ne cere.
Să ne grăbim, aşadar,
până nu intră soarele-n altar.
Ne-or opri la porţi cu tot hazul
să ne descălţăm,
să nu le pătăm
străzilor obrazul…
Pavel se răsuci pe călcâie
stropindu-şi faţa cu apă sălcie:
– Grea misie, frate, ne-am ales.
Şi-apoi plecăm mult prea des.
Nu tu casă, nu tu masă.
Nu mai zic: nu tu mireasă!
– Sări peste…, Pavele, c-o să ai
mirese destule în rai!
– În… rai, zici? Adică, în… gând?
Măi, frate, eu vreau aici, pe pământ!
– Taci, să nu te-audă Şefu’,
c-o să-ţi treacă tot chefu’
când te-o pedepsi cum numai El ştie,
c-un trăsnet chiar aici pe loc, în pustie,
să-ţi fie pentru cap de-nvăţătură,
că prea te pune dracu’ să nu taci din gură.

Nota redacţiei.
Am trunchiat această poezie, lăsând doar prima parte, care  să dea cititorului o idee despre subiectul ei.
Am trunchiat-o pentru că de regulă, noi nu cenzurăm autorii. Am primit însă, de pe un telefon mobil, un mesaj de la un cleric (probabil) foarte revoltat, atât de revoltat încât a trimis mesajul pe toate adresele redacţiei, considerând poezia o "blasfemie" şi ne somează să alegem între Dumnezeu şi dracul. Iar pentru ca să fie mesajul "primit" ni l-a trimis de trei ori, adică în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Credem că şi-a făcut şi cruce dar a făcut-o strâmbă pentru că ceea ce ne-a scris nu face deloc cinste unui cleric.
In loc să scrie un mesaj echilibrat, cu argumentele unui om citit, care ştie să discearnă între un gen literar şi o glumă, dânsul a ales între Dumnezeu şi dracu, pe dracu!
Altfel, nu ne putem închipui cum a putut, ca om al bisericii, să folosească un limbaj josnic atribuind unui poet bătrân cuvintele "boşorog" şi "retardat" în loc să întoarcă şi obrazul celălalt cum a făcut Domnul Nostru Iisus Hristos şi să vină cu argumente solide pentru "îndreptarea păcătosului".
Se vede treaba că şi printre clerici există unii care privesc laicii cu duşmănie şi înverşunare. Între autor şi expeditorul mesajului, prin prisma interpretării mesajului poeziei, se detașează ca om civilizat autorul. Poezia însăşi este o metaforă faţă de "râvnirile lumeşti" ale unor oameni ai bisericii, deşi biserica neagă vehement că ar exista. Ba există, e omeneşte acest lucru, sunt numeroase exemple, iar autorul tocmai pentru a nu supăra pe nimeni, extrapolează un subiect lumesc, în lumea sfinţilor.
Nu mai stăm însă să aducem argumente din folclor, e plină reţeaua Internet de bancuri cu Sfinţii Pavel şi Petru şi nu se supără nimeni! E mult mai înţelept poporul care consideră că prin bancuri cu sfinţii pot îndrepta tarele şi slăbiciunile reprezentanţilor lor de pe pământ!

Felicit redactorii, unii mai tineri, alţii mai bătrâni, care n-au văzut în poezie nici "blasfemii", nici "sminteli" ci o modalitate a literaturii de a îndrepta prin genuri literare slăbiciunile lumii acesteia.

Dezavuăm atitudinea clericului care ne-a scris, uite, facem ca Domnul, întoarcem cealaltă faţă şi ştergem o parte din versurile care probabil că l-au supărat pe "Sfinţia Sa".

Dar adăugăm şi mesajul injurios, pentru că de asemenea mesaje e plină reţeaua Internet.
Să le fie învăţătură de minte tuturor celor "nervoşi", cum nu trebuie "comentat" un bătrân scriitor care doreşte să îndrepte lumea aceasta nu cu o cruce şi nişte blesteme, ci cu o simplă pană de poet.
Redacţia "Sămănătorul"

Mesajul dlui "ce...ste" de pe yahoo.com
Subiect: Să vă fie ruşine!
"Am de făcut o observaţie în legătură cu un articol din revistă nr 11 noiembrie 2013, pagina 18. Mai exact aş vrea să ştiu ce standarde aveţi dvs.că revistă dacă vă pretați la a publica o poezie plină de blasfemii. Mai exact poezia acestui boșorog retardat George Ene, în vârstă de 73 din Ploieşti. Consider că acest om  obosit de viaţa nu mai are altceva de făcut decât să arunce cu noroi în Dumnezeu şi în marii apostoli Petru şi Pavel. Mă scandalizează faptul că amestecaţi articolele de teologie cu articolele de scandal, mârșăvii şi critici usturătoare. Alegeţi-vă o direcţie: ori cu Dumnezeu ori cu dracul, amândouă deodată nu pot coexista în revistă dvs. Căutaţi să vă reprofilați şi să vă selectaţi oamenii şi subiectele."



Toţi revenim, când o să fie

Un dar ţi-e clipa cea de faţă.
Primeşte-o, deci, cu bucurie.
Clipă cu clipă fac o viaţă:
Aportul tău la zidărie.

Nu te-ntreba-ncotro aluneci.
Cată mereu spre datorie
Şi-ai grijă să nu te întuneci
Ori cât de greu ar fi să-ţi fie.

Prietenii fă-ţi cu măsură.
Fii practic. Fugi de teorie.
Iar de te-nfruntă, taci din gură.
Evită a lor mâncătorie.

Cu fruntea sus cinsteşte-ţi veacul
Prin munca ta. Cu măiestrie
Îţi uşurează de greu sacul,
Că viaţa nu-i o loterie.

Iar când finalul de o clipă
Te va-nălţa, când o să vie
Cu zbaterea lui de aripă,
Oferă-te cu dărnicie.

Rotirea Soarelui ne-nvaţă
Să fim atenţi la aporie:
Vom reveni în altă viaţă,
Dar tot aşa: la datorie!

Cum Universu-ne-mpresoară
Şi se roteşte-n veşnicie,
De ce-am veni noi într-o doară
Şi nu rotindu-ne-n vecie?

Nu-i fără noimă întrebare,
Ci cuvenita-ne felie:
Pentru că-adesea ori arare
Toţi revenim, când o să fie.

George Ene


luni, 11 noiembrie 2013

Stefana Dorogan (Ene) - Eternă, femeia - traducere

Stefana Dorogan (Ene) - 1960






E T E R N Ă,  F E M E I A…
    de Rudyard Kipling
    (1865-1936, Scriitor englez -
    Premiul Nobel, 1907)








 



Când ţăranu-n Himalaya
Întâlneşte ursu-n vale
Ţipă să-nspăimânte fiara,
Care-i fuge-ades din cale.
Dar ursoaica de-o-ntâlneşte
E pe dată sfâşiat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Când temutul cobra simte
Pas de om în drumul său
Se fereşte la o parte
Făr-a-i face nici un rău.
Dar şerpoaica niciodată
La fel nu s-ar fi purtat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Prin prerii, predicatorii
Se temeau îngrozitor
De femeile indiene
Şi de răzbunarea lor.
Mult mai mult ca de războinici
De femei s-au spăimântat,
Căci femeia-i totdeauna
Mult mai rea ca un bărbat.

Doar bărbaţii, şerpi sau fiare,
Chiar sălbatici uneori,
Pot fi, după-mprejurare,
Blânzi sau îngăduitori.
Râd de-o glumă piperată
Ştiu de milă, de-ndoială,
Cad, spre furia femeii
Cu duşmanul la-nvoială,

Dar femeii, care luptă
Pentru copilaşii ei,
Mila, gluma şi-nvoiala
N-au nici sens şi nici temei.
La simţirea-i dură ţine
Şi nu ştie de porunci:
Vai de-acela ce cutează
Să o-nfrunte, căci atunci

Când îşi apără bărbatul
Şi copiii, mânioasă,
Se-ncleştează-n luptă dârză.
Ca ursoaica fioroasă
Muşcă;-ntocmai ca şerpoaica
Are colţul veninos –
Ca femeile-indiene
Smulge carnea de pe os…

Şi-uite-aşa, când vânătorii,
Toţi bărbaţi, se întâlnesc,
De femeie, ca de fiare,
Plini de groază povestesc.
Toate multele păţănii
Îi crucesc cu-adevărat,
Ca dovadă că femeia-i
Mult mai rea ca un bărbat.

Iar când drepturile-şi cere,
Că e simplă ori baron,
Arde ca o torţă vie
După sfântul ei canon:
Ca să nu apună spiţa
Trebuie neapărat
Ca femeia să se poarte
Mult mai dur ca un bărbat!


        
                    Traducerea și prelucrarea
                   Ştefana Ene, Ploieşti (1996)

Vasile Mic - Un volum nou de poezii



Poetul Vasile Mic la al saptelea volum de poezie:
"Nasterea Aurorei", Editura Eikon, Cluj-Napoca.
Avem

Avem
Acest război
Antic,
Modern,
Planetar.
Combatanţii
Sunt
Vii şi morţi,
Reîncarnări
Viitoare.
Sunt  îngeri,
Zei,
Dar şi lumânări
În exerciţiul funcţiunii.

Un munte de bani roşii

Profesorul
A creat
Detectorul de fantome.
Şansa de a prinde acum
O fantomă,
Mai multe,
Este reală
Şi îi poate aduce
Creatorului
Celebritate,
Un munte de bani
Roşii
Verzi
Roşii…

Puterea planetei

Puterea planetei
În încălzire
Deschisă
Viselor
Se vrea.

Pe o tavă de argint

Inima
Purtând pe o tavă de argint
Jocul culorilor.
Inima
Departe şi aproape
De lume,
De ochii albaştri.
Inima
Pe timp de pace…
În noapte târzie.
Inima
Iubind
Fiecare dimineaţă.

Despre plimbarea pe viscol

Despre plimbarea
Pe viscol,
Noaptea
Ziua
Noaptea…
Lumina inventată
Ştia
De dinainte.
Despre a iubi
Pe viscol,
Cerul
Poate vorbi
Oricui…

Până a fi salvat

Rebel
Implicat în drumeţii şi iubire.

Dormeam în fân,
Aveam luceferii
Aproape.
Pe cer,
Îngeri am pictat,
În culori vii…
Şi lunii i-am cerut
Să rămână prin preajma şevaletului.
Pictez
Stele,
Cărările acestea…
Până
Să fiu salvat
De vreun vis.

În lumea aceasta

O mână umană
Şi o mână mecanică
Se întâlnesc
În lume.
Un anotimp se vede faţă în faţă
Cu secolul ce va să vină…

De-o vreme,
Vedem cum
Mâna mecanică
Ne face… cu mâna…

Ne rătăcim

Ne rătăcim
Între cale
Şi destinaţie,
Între izvor
Şi izvorul etern.
Corăbiile,
Prin furtuni nesfârşite
Ne duc
Dorurile,
Ne aduc lacrimi,
Ne arată drumul…

Nobil

E nobil,
Căci are suflet
Omul
Din popor.
E puternic
Pentru că are
Lumea
În faţă.
E puternic
Şi atât.

În povestea eroului inventat

A intrat
Uşor
În povestea eroului
Inventat.

S-a împătimit
Compunând scrisori
De dragoste
Pentru
Florile de plastic…
Tare iubite
În eter.